RoboIT9 prinde, cu fiecare pas, forma din ce în ce mai palpabilă a unei … epidemii.

De bine.

De curiozitate, interes didactic și entuziasm al copiilor.

De implicare voluntară a părinților și profesioniștilor IT.

De dat sfoară în țară despre ”lecțiile cu roboți” și distracția aferentă.

Vă spunem încă de pe acum că virusul (dacă tot suntem și în lumea IT) a pornit de la o echipă cu viziune, atentă la detalii și plină ochi de energie cu scop: Cornelia Melcu, Narcisa David și Gabriel Iosif.

Ei și-au dorit inițial să organizeze ateliere de programare, 2 ore o data la 2 săptămâni, cu 20 din copiii Școlii Gimnaziale nr. 9 ”Nicolae Orghidan”. Apoi, în procesul de achiziție al kiturilor și în planificarea activităților cu copiii și-au dat seama că se poate mai mult.

Printre primele ”victime” se numără doamna Camelia Leru, directorul școlii, cu sprijinul căreia bugetul inițial al echipei s-a dilatat îndeajuns cât să cuprindă 4 kituri noi și proiectul să fie accesibil oricărui copil din școală.

”Învățare fără joc parcă nu-i tocmai învățare”, agreăm împreună. Apoi zâmbește și ne conduce către atelierul deja pregătit.

Au urmat părinți care, parcă nerăbdători, au decis să retrăiască atmosfera școlii și din poziția unui facilitator de experiențe tehnologizate. Musai să știți despre bucuria lor de a oferi din cunoștințe, timp, energie. Și de a se încărca pe parcurs din reacții, zâmbete, uimire și wow de copil. Poate că atunci când au spus DA nu știau că sutele de piese se ascund atât de ușor pe sub mese sau că nu-și găsesc singure drumul în fiecare căsuță din kit.

”Inițial a durat o oră și jumătate să verific kit-urile folosite de cei mici din clasa I”, ne împărtășește Eugen Popa, programator pasionat și, v-ați prins deja, tătic fericit.

Dar ce faci când curiozitatea firească a copiilor te pune în fața unor întrebări care nu țin de IT?

”Cutremur este și atunci când un asteroid lovește Pământul?”, caută confirmare o fetiță ai cărei ochi ar vrea să absoarbă și cerul, stăpână pe ea.

Ce faci atunci, în calitate de voluntar la orele de ”robotică”?

Te aduni din propria experiență de viață și eviți insistent gândul că nu ești nici cercetător, nici profesor, nici specialist pentru a intra în toate detaliile pe care ai vrea defapt să le oferi. Apoi te bucuri din plin de curiozitatea lor debordantă, de faptul că ai creat un context în care e loc pentru ”de ce?” și căutați împreună soluții.

Tematicile, fișele de feedback, programul și legătura cu cadrele didactice sunt deja pregătite, exemplar, de doamna Narcisa David. Tot părinte pasionat, atent la detalii și, ați ghicit din organizare, tot profesionist IT. ”Mă hrănesc cu reacțiile lor și cu mesajele pe care ei ni le lasă la finalul orei”, îmi arată entuziasmată un teanc mare de bilete cu scris de copil. Astăzi am prins-o în fapt, ea fiind omul delegat la catedră pentru clasa a IV-a A.

Kit-ul LEGO® Education WeDo 2.0 are regulile lui care pot fi prezentate succint. Simți însă nerăbdarea copiilor. Dar pe lângă kit, sunt posibile multe activități cu tematici fascinante, ”ușor de integrat  în orele de științele naturii, AVAP, matematică, geografie”, afirmă cu bucurie doamna Coca Anca, învățător, gândindu-se probabil deja la legăturile pe care urmează să le facă la clasă.

Astăzi au deschis cufărul călătoriilor în spațiu și al construcțiilor rezistente la cutremur.

Pentru orele ce urmează, au sosit și kiturile în plus, achiziționate și verificate cu grijă de Gabi Iosif, informaticianul școlii, umărul de nădejde al echipei, disponibil să ajute oricând.

Și epidemia continuă. Da, da. Îi absoarbe în joc pe doi noi … tătici, evident … profesioniști în cadrul firmei ATOS, finanțator și al acestei ediții Științescu de la Brașov. Ei încă nu au coordonat ore, dar își împart cu drag planul pentru clasele a II-a și a III-a, alături de Narcisa și de Eugen. În ochii lui Ciprian Popa se citește entuziasmul testelor care îl așteaptă cu trusa cea nouă, iar Marian Coandă freamătă de nerăbdarea ideii de a duce aceste ore de joc-învățare și în școala la care merge propriul copil.

Credeați că e gata? Atunci ar fi fost o epidemie ușor de oprit.

Entuziasmul copiilor e mai molipsitor de atât.

Neașteptat, o doamnă dirigintă a altei școli ne contactează în scris: ”M-ar interesa o oră demonstrativă! Ați avut de curând la Școala 9 și copiii au fost foarte încântați!”.

Mai pune-i frâne de-aici…

Revenind la ziua noastră de vineri, două ore zboară iremediabil, chiar alegând să nu ieșim în pauză de dragul pieselor lego.

Și tot iremediabil mă topesc și eu când Cornelia Melcu, coordonatorul echipei, se îndreaptă către voluntarii rămași în sală și le spune: ”Nu știu ce aș fi făcut fără ajutorul vostru”.

Cred și eu ”…că totul este posibil”, așa cum ne împărtășește S.M.A. la finalul orei, alături de alte răspunsuri ale copiilor la întrebarea ”Ce ai învățat astăzi?”

• ”…că un robot are nevoie de multe fire și multă tehnologie”
• ”… să nu mă enervez dacă partenerii nu prea știu să facă lego”, D. E. I.
• ”… că oamenii muncesc mult la lucruri pe care noi le luăm de-a gata”, P.A.

Mă înclin, recunoscătoare, în fața tuturor celor care ne molipsiți.

Ruxandra, coordonator local Fondul Științescu Brașov