În luna septembrie se întâmplă lucruri interesante în Fondul Științescu Brașov.
Copii și părinți, vă invităm în 16 septembrie la o zi petrecută împreună într-un mediu alternativ în care să testați, construiți, imaginați, demontați, colorați.
Braşov STEAM HUB își deschide porțile: veți face cunoștință cu formatori, veți testa programele educaționale alternative și vă veți distra împreună dacă acceptați provocările tehnice, artistice sau logice.
Veți putea cerceta standurile proiectelor, unde fiecare echipă va pregăti un test sau demo pentru voi: veți putea monta câteva piese într-un circuit electric, veți putea realiza un experiment de fizică sau chimie, veți imagina și chiar construi un oraș smart ori veți rezolva puzzle-uri inteligente care provoacă mintea și sfidează judecata clasică… și lista continuă!
Braşov STEAM HUB este locul unde găseşti resurse şi ajutor pentru a crea şi pune în practică ateliere inedite şi practice pentru copii. Finanțarea oferită de Fundația Comunitară Brașov prin programul Fondul Științescu este în valoare de 11.980 lei.
Echipa de proiect: Cătălina Anghel – coordonator proiect , Mihaela Gava – reprezentant educație, Carmen Ciuraru – responsabil comunicare și promovare, Elena Lupoaea-Petrea – expert educație nonformală și Iuliana Grigoriță – responsabil schimb de experiență Științescu Hub din Sibiu.
Scopul evenimentului este să crească interesul comunității pentru educația STEAM (Știinte, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică) și deopotrivă să ia contact cu o abordare nonformală a științelor și tehnologiei.
Mulțumim partenerilor noștri care au făcut posibilă existența acestui program. Împreună contribuim la crearea unei comunități puternice: Romanian-American Foundation, Benchmark Electronics România, Viessmann, TURIST INFO.ro, Hastag Kiwi și Federaţia “Fundaţiile Comunitare din România” (F.F.C.R.)